„Niște greci dintre cei ce suiseră să se închine la praznic s-au apropiat de Filip, care era din Betsaida Galileii, l-au rugat și au zis: «Domnule, am vrea să vedem pe Isus.»”
Dorința acestor greci a fost, fără îndoială, una firească. Ei veniseră la Ierusalim să se închine și au descoperit că numele lui Isus era pe buzele fiecărui om. De la cel mai mare până la cel mai mic, de la fariseul mândru și stimat la leprosul proscris, de la marele preot, socotit cel mai curat din popor, la păcătosul stricat – toți, toți vorbeau despre Isus. Desigur, nu toți Îl lăudau și nu toți Îi aduceau slavă. Marele preot și fariseii erau cei mai porniți împotriva Lui și așteptau cu nerăbdare momentul potrivit ca să-L omoare, în timp ce oamenii de rând își doreau cu ardoare să-L facă împărat. Dar fie că era slăvit sau condamnat, fie că era considerat vrednic de moarte sau vrednic de a fi proclamat împărat, singurul subiect era Isus, așa că lucrul cel mai firesc din lume era ca acești greci să-și dorească să vadă Persoana despre care s-a spus atât de mult.
Numele lui Isus
De-atunci și până astăzi, numele cel mai folosit în această lume este numele lui Isus. Singura persoană despre care s-a spus atât de mult și din care s-a făcut atât de mult, mai mult decât despre oricare altă persoană de pe acest pământ, este Omul Isus Hristos. Ca la-nceput, unii L-au slăvit, iar alții L-au blestemat; unii I s-au închinat, în timp ce alții au căutat să-L omoare, și adeseori a fost rănit în casa celor ce Îl iubeau; totuși, numele cel mai folosit în lumea întreagă astăzi este numele lui Isus. Împreună cu acei greci din vechime spunem și noi: „Am vrea să vedem pe Isus”, dar nu ca ei – nu doar pentru că se vorbește mult despre El, pentru sau împotriva Lui, nici pentru că există oameni care I-ar ucide cel puțin numele de pe pământ, nici pentru că sunt reformatori politico-religioși care L-ar face cu forța împăratul guvernelor pământești. Nu din cauza acestor lucruri am vrea să-L vedem. Noi am vrea să-L vedem așa cum este.
Am vrea să-L vedem pentru că Îl iubim
Pentru că, după cum a spus Scriptura, fără să-L fi văzut, noi Îl iubim (1 Petru 1:8) și pentru că Îl iubim, am vrea să-L vedem. Fără să-L fi văzut, Îl iubim, pentru că El ne-a iubit mai întâi. Îl iubim pentru că El ne-a iubit și S-a dat pentru noi. Îl iubim pentru compasiunea Sa duioasă față de păcătoși ca noi. Îl iubim pentru mila Sa neobosită față de oameni teribil de nevrednici ca noi. Îl iubim pentru „dragostea cea mare cu care ne-a iubit”, căci El „a purtat păcatele noastre în trupul său pe lemn, pentru ca noi, fiind morți față de păcate, să trăim pentru neprihănire”. Îl iubim pentru umanitatea Sa nobilă. Îl iubim pentru „respectul Său profund față de bunătate infinită și adevăr”. Îl iubim pentru forța morală și influența blândă a caracterului Său puternic. Îl iubim pentru bunătatea Sa desăvârșită. Din acest motiv am vrea să-L vedem. Am vrea să-L vedem datorită caracterul Său și a tuturor formele pe care iubirea Sa le-a luat.
Însă n-am vrea să-L vedem așa cum a fost
N-am vrea să-I vedem fața care a fost mutilată mai mult decât a oricărui alt om, nici înfățișarea distrusă mai mult decât a fiilor oamenilor. N-am vrea să-L vedem ca Om al durerii, obișnuit cu suferința. N-am vrea să-L vedem prigonit, nici chinuit. N-am vrea să-L vedem luat și dus ca un miel la măcelărie. N-am vrea să-L vedem în mijlocul strâmtorării sufletești. N-am vrea să-L vedem în mijlocul agoniei cumplite pe lemnul chinuitor.
Nu, ci am vrea să-L vedem așa cum este
Am vrea să-L vedem pe „Cel viu”, care deși a fost mort, este „viu în vecii vecilor” și are „cheile morții și ale Locuinței morților”. Am vrea să-L vedem așa cum L-au văzut ucenicii – „fața Lui a strălucit ca soarele și hainele I s-au făcut albe ca lumina”, „de o albeață pe care niciun înălbitor de pe pământ n-o poate da”. Am vrea să-L vedem așa cum L-a văzut Ștefan – în glorie, „stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu”. Am vrea să-L vedem așa cum L-a văzut Pavel – îmbrăcat în lumina „a cărei strălucire întrecea pe a soarelui”. Am vrea să-L vedem așa cum L-a văzut Ioan – „capul și părul Lui erau albe ca lâna albă, ca zăpada; ochii Lui erau ca para focului; picioarele Lui erau ca arama aprinsă și arsă într-un cuptor; glasul Lui era ca vuietul unor ape mari” „și fața Lui era ca soarele când strălucește în toată puterea lui”. Am vrea să-L vedem așa cum L-a văzut Isaia – „șezând pe un scaun de domnie foarte înalt”, mantia slavei Sale umplând Templul ceresc, iar despre El, pe serafimii strălucitori, stând deasupra tronului și acoperindu-și fețele luminate de slava Sa inexprimabilă, să-i auzim strigând unul către altul și zicând: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oștirilor; tot pământul este plin de mărirea Lui” (Isaia 6:1-4 și Ioan 12:41).
Am vrea să-L vedem venind pe nori
...cu putere și glorie mare, am vrea să-L auzim spunând cu glas tare îngerilor Săi: „Strângeți-mi pe credincioșii Mei, care au făcut legământ cu mine prin jertfă.” Atunci și acolo, în mijlocul bisericii, am vrea să-L vedem și să-I auzim vocea glorioasă cântând acea cântare de laudă promisă Tatălui (Evrei 2:12). Da, „am vrea să vedem pe Isus”!
Îi mulțumim lui Dumnezeu nu doar pentru nădejdea că Îl vom vedea așa cum este, dar și pentru că semnele se întețesc, încredințându-ne că în curând această „fericită nădejde” se va împlini.
Și vom fi ca El
Făgăduința binecuvântată pe care o avem nu spune doar că „Îl vom vedea așa cum este”, ci și că „vom fi ca El.” „Preaiubiților, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Și ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar știm că, atunci când Se va arăta El, vom fi ca El, pentru că Îl vom vedea așa cum este.” Am vrea să vedem pe Isus. Cu nădejdea acesta trăim și așteptăm împlinirea ei. Dar, în timp ce trăim și așteptăm, nu vom uita nici măcar pentru o clipă că „oricine are nădejdea aceasta în El se curăță, după cum El este curat” (1 Ioan 3:2, 3).
Baza scripturistică pentru această nădejde binecuvântată
Hristos a fost aici pe pământ și a promis că va veni din nou.
„Tot așa, Hristos, după ce S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară nu în vederea păcatului, ci ca să aducă mântuirea celor ce-L așteaptă.” (Evrei 9:28)
„Să nu vi se tulbure inima. Aveți credință în Dumnezeu și aveți credință în Mine. În casa Tatălui Meu sunt multe locașuri. Dacă n-ar fi așa, v-aș fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Și după ce Mă voi duce și vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce și vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiți și voi.” (Ioan 14:1-3)
„După ce a spus aceste lucruri, pe când se uitau ei la El, S-a înălțat la cer, și un nor L-a ascuns din ochii lor. Și cum stăteau ei cu ochii pironiți spre cer, pe când Se suia El, iată că li s-au arătat doi bărbați îmbrăcați în alb și au zis: «Bărbați galileeni, de ce stați și vă uitați spre cer? Acest Isus, care S-a înălțat la cer din mijlocul vostru, va veni în același fel cum L-ați văzut mergând la cer.»” (Faptele apostolilor 1:9-11)
A doua venire a lui Hristos este profetizată în mod clar în Vechiul Testament, după cum urmează:
„Și pentru ei a prorocit Enoh, al șaptelea patriarh de la Adam, când a zis: «Iată că a venit Domnul cu zecile de mii de sfinți ai Săi.»” (Iuda 1:14)
„Dar știu că Răscumpărătorul meu este viu și că Se va ridica la urmă pe pământ. Chiar dacă mi se va nimici pielea și chiar dacă nu voi mai avea carne, voi vedea totuși pe Dumnezeu. Îl voi vedea și-mi va fi binevoitor; ochii mei Îl vor vedea, și nu ai altuia. Sufletul meu tânjește de dorul acesta înăuntrul meu.” (Iov 19:25-27)
„Dumnezeul nostru vine și nu tace. Înaintea Lui merge un foc mistuitor și împrejurul Lui, o furtună puternică. El strigă spre ceruri sus și spre pământ, ca să judece pe poporul Său: «Strângeți-Mi pe credincioșii Mei, care au făcut legământ cu Mine prin jertfă!».” (Psalmi 50:3-5)
„(El) nimicește moartea pe vecie: Domnul Dumnezeu șterge lacrimile de pe toate fețele și îndepărtează de pe tot pământul ocara poporului Său; da, Domnul a vorbit. În ziua aceea, vor zice: «Iată, acesta este Dumnezeul nostru, în care aveam încredere că ne va mântui. Acesta este Domnul, în care ne încredeam. Acum să ne veselim și să ne bucurăm de mântuirea Lui!»” (Isaia 25:8-9)
„Căci iată, Domnul vine într-un foc și carele Lui sunt ca un vârtej; Își preface mânia într-un jăratic și amenințările în flăcări de foc. Căci cu foc Își aduce Domnul la îndeplinire judecățile și cu sabia Lui pedepsește pe oricine, și cei uciși de Domnul vor fi mulți la număr.” (Isaia 66:15-16)
Hristos va veni în persoană, pe norii cerului și orice ochi Îl va vedea.
„Bărbați galileeni, de ce stați și vă uitați spre cer? Acest Isus, care S-a înălțat la cer din mijlocul vostru, va veni în același fel cum L-ați văzut mergând la cer.” (Faptele apostolilor 1:9-11)
„Atunci, vor vedea pe Fiul omului venind pe un nor cu putere și slavă mare.” (Luca 21:27)
„Iată că El vine pe nori. Și orice ochi Îl va vedea; și cei ce L-au străpuns. Și toate semințiile pământului se vor boci din pricina Lui! Da, Amin.” (Apocalipsa 1:7)
„Deci, dacă vă vor zice: «Iată-L în pustie», să nu vă duceți acolo! «Iată-L în odăițe ascunse», să nu credeți. Căci, cum iese fulgerul de la răsărit și se vede până la apus, așa va fi și venirea Fiului omului.” (Matei 24:26-27)
„«Da», i-a răspuns Isus, «sunt! Ba mai mult, vă spun că de acum încolo veți vedea pe Fiul omului șezând la dreapta puterii lui Dumnezeu și venind pe norii cerului.»” (Matei 26:64; Marcu 14:62)
„Atunci se va vedea Fiul omului venind pe nori cu mare putere și cu slavă.” (Marcu 13:26)
„Căci de oricine se va rușina de Mine și de cuvintele Mele, se va rușina și Fiul omului de el, când va veni în slava Sa și a Tatălui și a sfinților îngeri.” (Luca 9:26)
El va veni cu sfinții îngeri și va aduna pe sfinții Săi.
„Când va veni Fiul omului în slava Sa, cu toți sfinții îngeri, va ședea pe scaunul de domnie al slavei Sale.” (Matei 25:31)
„Atunci se va arăta în cer semnul Fiului omului, toate semințiile pământului se vor boci și vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere și cu o mare slavă. El va trimite pe îngerii Săi cu trâmbița răsunătoare și vor aduna pe aleșii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă.” (Matei 24:30-31)
Isus
„Vrăjmașul care a semănat-o este Diavolul; secerișul este sfârșitul veacului; secerătorii sunt îngerii.” (Matei 13:39)
Doar cei care au iubit venirea Sa și s-au pregătit pentru ea se vor bucura atunci și vor fi mântuiți.
„De acum mă așteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în «ziua aceea» Domnul, Judecătorul cel drept. Și nu numai mie, ci și tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.” (2 Timotei 4:8)
„Tot așa, Hristos, după ce S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară nu în vederea păcatului, ci ca să aducă mântuirea celor ce-L așteaptă.” (Evrei 9:28)
„Eu aștept pe Domnul, care Își ascunde Fața de casa lui Iacov. Pe El Îl voi căuta.” (Isaia 8:17, KJV)
„În ziua aceea, vor zice: «Iată, acesta este Dumnezeul nostru, în care aveam încredere că ne va mântui. Acesta este Domnul, în care ne încredeam. Acum să ne veselim și să ne bucurăm de mântuirea Lui!»” (Isaia 25:9)
Cei neprihăniți sunt luați la cer să-L întâlnească pe Hristos în văzduh, iar El îi ia în cetate, în Noul Ierusalim pe care l-a pregătit pentru cei sfinți.
„Căci Însuși Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel și cu trâmbița lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer și întâi vor învia cei morți în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiți toți împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; și astfel vom fi totdeauna cu Domnul.” (1 Tesaloniceni 4:16-17)
„Să nu vi se tulbure inima. Aveți credință în Dumnezeu și aveți credință în Mine. În casa Tatălui Meu sunt multe locașuri. Dacă n-ar fi așa, v-aș fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Și după ce Mă voi duce și vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce și vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiți și voi.” (Ioan 14:1-3)
Toți cei răi care sunt în viață Îl vor vedea de asemenea pe Hristos venind în slavă, dar vor fi plini de groază, iar apoi vor fi nimiciți.
„Iată că El vine pe nori. Și orice ochi Îl va vedea; și cei ce L-au străpuns. Și toate semințiile pământului se vor boci din pricina Lui! Da, Amin.” (Apocalipsa 1:7)
„Cerul s-a strâns ca o carte de piele pe care o faci sul. Și toți munții și toate ostroavele s-au mutat din locurile lor. Împărații pământului, domnitorii, căpitanii oștilor, cei bogați și cei puternici, toți robii și toți oamenii slobozi s-au ascuns în peșteri și în stâncile munților. Și ziceau munților și stâncilor: «Cădeți peste noi și ascundeți-ne de Fața Celui ce șade pe scaunul de domnie și de mânia Mielului, căci a venit ziua cea mare a mâniei Lui și cine poate sta în picioare?»” (Apocalipsa 6:14-17)
„Căci iată, Domnul vine într-un foc și carele Lui sunt ca un vârtej; Își preface mânia într-un jăratic și amenințările în flăcări de foc. Căci cu foc Își aduce Domnul la îndeplinire judecățile și cu sabia Lui pedepsește pe oricine, și cei uciși de Domnul vor fi mulți la număr.” (Isaia 66:15-16)
Va veni după ai Săi
„Ei vor fi ai Mei, zice Domnul oștirilor, Îmi vor fi o comoară deosebită în ziua pe care o pregătesc Eu” (Maleahi 3:17). El nu vine ca un hoț în sensul de a fura în liniște și tăcere de la lume, în sensul de a-Și însuși bunuri asupra cărora nu are niciun drept. El vine să ia la Sine cea mai prețioasă comoară a Sa, pe sfinții Săi adormiți sau care sunt în viață, pe care i-a cumpărat cu propriul sânge prețios, pe care i-a smuls din puterea morții printr-o luptă cinstită și deschisă și pentru care venirea Sa nu va fi mai puțin deschisă și triumfătoare. Aceasta se va face cu strălucirea și splendoarea fulgerului care iese de la răsărit și se vede până la apus (Matei 24:27). Sunetul trâmbiței va ajunge până în adâncimile pământului și cu o voce puternică îi va trezi pe sfinții adormiți din paturile lor acoperite de pământ (Matei 24:31, nota marginală din versiunea KJ; 1 Tesaloniceni 4:16). El va veni pentru cei răi ca un hoț, doar pentru că ei au persistat în a-și închide ochii față de semnele apropierii Sale și nu cred declarațiile clare ale cuvântului Său, care afirmă că El este la uși.
Un punct culminant glorios al planului de mântuire
„Cel ce adeverește aceste lucruri, zice: «Da, Eu vin curând». Amin! Vino, Doamne Isuse! Harul Domnului Isus Hristos să fie cu voi cu toți! Amin.” (Apocalipsa 22:20-21)
Cuvântul lui Dumnezeu este dat pentru a ne învăța cu privire la planul de mântuire. A doua venire a lui Hristos va fi punctul culminant și desăvârșirea marelui proiect. Prin urmare, este foarte potrivit ca această carte să se încheie cu anunțul solemn: „Eu vin curând!” Fie ca noi să ne alăturăm cu inimi arzătoare răspunsului apostolului: „Amin! Vino, Doamne Isuse!”
Așa se încheie volumul inspirat, se încheie cu cea care este cea mai bună dintre toate făgăduințele, cu esența nădejdii creștinului – întoarcerea lui Hristos.
Atunci cei aleși vor fi adunați
… și își vor lua la revedere de la toate nenorocirile acestei vieți muritoare. Cât de bogată în tot ce este prețios pentru creștin este această făgăduință! Rătăcind în exil în această lume rea, separat de cei puțin care au aceeași credință prețioasă, el tânjește după compania celor neprihăniți, după comuniunea sfinților. Aici le va avea, pentru că toți cei buni vor fi adunați nu doar dintr-o singură țară, ci din toate țările, nu doar dintr-un singur veac, ci din toate veacurile – marele seceriș al tuturor celor buni, înălțându-se într-o procesiune lungă și glorioasă, în timp ce îngerii strâng secerișul și instrumentele cerului răsună într-un concert plin de veselie. O cântare nemaiauzită până acum, necunoscută de univers, cântarea celor răscumpărați își va adăuga sunetele spectaculoase de încântare și melodia sărbătorii universale. Așa că sfinții vor fi adunați, pentru a se bucura unul în prezența celuilalt pentru totdeauna.
Această adunare nu are în ea decât lucruri care sunt de dorit. Sfinții pot doar să suspine și să se roage pentru ea. La fel ca Iov, ei strigă pentru prezența lui Dumnezeu. Ca David, ei nu vor fi satisfăcuți până nu sunt asemenea Lui. În starea noastră supusă morții, gemem și suntem împovărați, dar nu ca să fim dezbrăcați, ci îmbrăcați. Nu putem face altfel decât să așteptăm cu nerăbdare înfierea și să fim martori ai izbăvirii trupului. Ochii noștri stau deschiși în așteptarea acestei descoperiri, urechile noastre sunt dornice să prindă sunetele muzicii cerești și inimile noastre bat în anticiparea bucuriei infinite. Dorința noastră este: „VINO, DOAMNE ISUS, VINO CURÂND!” Nicio veste nu este mai binevenită decât știrea că porunca Domnului a fost dată îngerilor Săi: „Adunați pe aleșii Mei din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă!”
Țara cea bună
Este o țară care se află într-un contrast uimitor cu aceasta.
Acolo sunt câmpuri care strălucesc de un verde viu, copaci maiestuoși în bogăția verdeței lor, flori uimitoare cu nuanțele lor colorate, iar niciun câmp, copac sau floare nu este atins de îngheț sau de mâna palidă a decăderii. Acolo nu sunt urme, nici cicatrici ale păcatului. Nicio ciumă nu umblă în întuneric, nicio molimă nu bântuie ziua nameaza mare. Niciun element nu este distorsionat de suferință, nicio sprânceană nu este încruntată de teamă și îngrijorare Nu văd nicio înțepătură a morții, care să vorbească despre locul întunecat în care siluete obosite și inimi triste și frânte s-au transformat în praf. Nu sunt mesaje pline de durere care să ajungă în acea țară, înștiințând că un prieten, frate, împreună-lucrător a căzut sub lovitura grea a inamicului necruțător. Nu este nicio cameră întunecată în care un ghemotoc de viață prețioasă se stinge încet. Nu sunt piepturi încărcate de suferință, nici semne ale doliului, nici alaiuri funerare, nici morminte care se cască, nesătule. În schimb, acolo este o societate glorioasă, care poartă laurii strălucitori ai biruinței asupra morții și mormântului.
Acolo fiecare ochi strălucește de plinătatea bucuriei care domnește în interior. Pe fiecare obraz înflorește tinerețea veșnică și sănătatea durabilă. Fiecare mădular este vioi și puternic. Cel șchiop sare ca un cerb. Văd pe cel orb privind cu încântare slava cerească. Văd urechea surdă ascultând fermecată melodia cerească. Cel care cândva era mut se alătură cu voce puternică imnurilor de laudă. Mama strânge la piept copiii pe care și i-a pierdut pe terenul vrăjmașului, dar pe care i-a recăpătat acum pentru totdeauna. Prieteni de mult despărțiți se întâlnesc într-o reuniune veșnică. Acolo este un râu atât de curat și de limpede, atât de încărcat prospețime și viață, încât este numit „râul vieții”. Copacul care îl încadrează are atât de multă vindecare în frunzele lui, însuflețește atât de mult cu roadele lui, este atât de puternic în lucrarea pe care o face, încât este numit „pomul vieții”. Acolo este un tron mare și alb, în splendoarea căruia nu este nevoie de lună sau soare pentru a ne lumina și din centrul lor, o voce spune acelui grup biruitor: „Aceasta este odihna voastră pentru totdeauna și nu veți mai fi obișnuiți cu suferința, căci nu va mai fi durere sau moarte, iar tristețea și jalea au dispărut.” În tot universul nu mai este nicio urmă de păcat sau suferință, ci din fiecare lume și din fiecare creatură să înalță un imn voios, ca sunetul multor ape, care se ridică până la Dumnezeu și spune: „Ale Celui ce șade pe scaunul de domnie și ale Mielului să fie lauda, cinstea, slava și stăpânirea în vecii vecilor!”
Locul de adunare
… este foarte atrăgător. Isus, cel mai frumos dintre zeci de mii, este acolo. Avraam, Isaac și Iacov, Noe, Iov și Daniel, profeți, apostoli și martiri, societatea cerească în desăvârșirea ei vor fi acolo. Imagini ale frumuseții sunt prezent – flori care nu se ofilesc niciodată, izvoare care nu seacă niciodată, roade într-o varietate care nu încetează niciodată, fructe care nu se degradează niciodată, coroane care nu se învechesc niciodată, harpe care nu știu ce este dezacordul și tot ce gustul curățit de păcat și dezvoltat în planul nemuririi și le poate imagina sau dori, toate acestea vor fi acolo.
Trebuie să fim acolo
Trebuie să ne încălzim în zâmbetul iertător al lui Dumnezeu, cu care am fost împăcați și să nu mai păcătuim; trebuie să avem acces la izvorul nesecat de putere, la fructul pomului vieții și să nu murim niciodată; trebuie să ne odihnim la umbra frunzelor sale, care slujesc neamurilor și să nu mai obosim; trebuie să bem din fântâna dătătoare de viață și să nu mai însetăm; trebuie să ne spălăm în stropii ei argintii și să fim reîmprospătați; trebuie să mergem pe nisipurile aurii și să simțim că nu mai suntem străini; trebuie să schimbăm crucea pentru coroană și să simțim că zilele umilinței noastre au încetat; trebuie să lăsăm la o parte agitația, să luăm ramura de palmier și să simțim că această călătorie este terminată; trebuie să lăsăm la o parte hainele rupte ale războiului cosmic, să luăm robele albe ale victoriei și să simțim că lupta s-a încheiat și că biruința a fost câștigată; trebuie să schimbăm cingătoarea purtată, prăfuită a pelerinajului nostrum cu îmbrăcămintea glorioasă a imortalității și să simțim că păcatul nu ne va mai putea polua. O, zi a odihnei și a triumfului și a oricărui lucru bun, nu întârzia apariția ta! Fie ca îngeri să fie imediat trimiși să-i adune pe aleși. Fie ca făgăduința care poartă cu ea această slavă fără egal să fie împlinită!
