Acest articol – al cincilea din studiul Legământul veșnic – face parte dintr-o serie de studii biblice menite să ajute la înțelegerea legămintelor biblice. Un fișier PDF, care conține și teme ce trebuie realizate de cititor poate fi accesat aici.
Făgăduințele făcute lui Avraam au fost repetate fiului și nepotului, Isaac, respectiv Iacov:
„Locuiește în țara pe care ți‑o voi arăta Eu! Locuiește ca străin în țara aceasta, și Eu voi fi cu tine și te voi binecuvânta, căci ție și seminției tale vă voi da toate ținuturile acestea și cu tine voi statornici jurământul pe care i l‑am făcut tatălui tău, Avraam! Îți voi înmulți seminția ca stelele cerului; îi voi da seminției tale toate ținuturile acestea, și toate neamurile pământului se vor binecuvânta între ele cu numele seminției tale…” (Geneza 26:2-4[1], EDCR)
„Eu sunt DOMNUL, Dumnezeul lui Avraam, tatăl tău, și Dumnezeul lui Isaac. Pământul pe care ești culcat vi‑l voi da ție și seminției tale. Seminția ta va fi ca pulberea pământului; te vei întinde spre apus și spre răsărit, spre miazănoapte și spre miazăzi, și toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine și în seminția ta.” (Geneza 28:13-14[2], EDCR)
Faptul că fiului lui Avraam, Isaac, i se promite țara, înseamnă că tatăl său nu o moștenise, deși făgăduința îi fusese făcută prin jurământ chiar. De asemenea, promisiunea făcută lui Iacov că va moșteni țara ne spune implicit că Isaac nu o moștenise până la momentul morții sale. Pentru că ambii sunt co-moștenitori cu Avraam ai acelorași făgăduințe ne spune încă o dată că țara promisă lor nu este cea presupusă de noi – Canaanul de atunci sau de astăzi –, ci țara care se primește după înviere. Ceea ce afirm acum nu este ceva nou, nemaiauzit, a fost predicat în timpurile nou testamentare ca evanghelia Scripturii, ceea ce noi numim Vechiul Testament.
„Prin credință Avraam, fiind chemat, a ascultat să iasă spre locul pe care avea să-l ia spre moștenire și a ieșit, neștiind unde vine. Prin credință a locuit vremelnic în pământul făgăduinței, ca într-un pământ străin, în corturi locuind cu Isaac și Iacov, cei împreună moștenitori ai aceleiași făgăduințe; căci aștepta cetatea care are temelii, al cărei meșter și făcător este Dumnezeu. […] Întru credință au murit aceștia toți, neluând făgăduințele, ci de departe văzându-le și îmbrățișându-le; și mărturisind că străini și trecători sunt pe pământ. Căci cei care grăiesc unele ca acestea arată că ei își caută patrie. Și dacă și-ar fi adus aminte de aceea din care au ieșit, ar fi avut vreme să se întoarcă. Dar acum una mai bună poftesc, adică cerească. Pentru aceea nu Se rușinează de ei Dumnezeu ca să Se numească Dumnezeul lor, căci le-a gătit lor cetate […] Și toți aceștia, deși au luat mărturie prin credință, n-au primit făgăduința, Dumnezeu rânduind de mai înainte pentru noi ceva mai bun, ca ei să nu se desăvârșească fără noi.” (Evrei 11:8-10, 13-16, 39-40[3], NTV)
Cât de clar e că Avraam, Isaac și Iacov nu au primit ce le fusese făgăduit – în ceea ce privește țara. Ei au primit Duhul Sfânt, din ei s-a născut Sămânța – Hristos –, au fost iertați de păcate, iar credința lor le-a fost neprihănire. Cât de clar este că nici cei de după ei nu au primit această promisiune. Și, în același timp, cât de clar este că ei și noi vom primi toți deodată această făgăduință, prin Hristos. Aceasta este narațiunea Scripturii, promisiunea lui Dumnezeu pentru Avraam, Hristos și lume, sfatul de pace dintre Tată și Fiul Său, omul Isus Hristos, care s-a materializat în ceea ce noi numim legământul cel veșnic sau noul legământ sau, acum că înțelegem, legământul avraamic.
Aceasta este evanghelia, urmărită de la Geneza 12:3, „toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine”, prin Gen. 26 și 28 până la Apocalipsa:
„Și am văzut alt înger zburând în mijlocul cerului, având evanghelie veșnică a binevesti peste cei ce locuiesc pe pământ și peste tot neamul și seminția și limba și poporul, zicând cu glas mare: Temeți-vă de Domnul și dați Lui slavă, că a venit ceasul judecății Lui, și vă închinați Celui ce a făcut cerul și pământul și marea și izvoarele apelor.” (Apocalipsa 14:6-7[4], NTV)
Așa ar fi trebuit să înțeleagă evanghelia și evreii scoși din Egipt, pentru că și lor le-a fost predicată aceeași evanghelie care le-a fost vestită părinților lor:
„Că și nouă ni s-a binevestit ca și acelora; dar acelora nu le-a folosit cuvântul propovăduirii, neavând amestec cu credința celor care au auzit.” (Evrei 4:2[5], NTV)
Ceea ce a pierdut din vedere creștinismul și, prin aceasta, a educat oamenii să îi facă promisiuni baptismale lui Dumnezeu, au pierdut din vedere și evreii la Muntele Sinai, când i-au făcut promisiuni lui Dumnezeu. Deși li se predicase și lor evanghelia prin Moise, chiar așa cum au cunoscut-o părinții lor, așezați acum înaintea Sinaiului, unde Dumnezeu le-a reamintit legământul veșnic, ei au promis ascultare deplină de orice cuvânt al lui Dumnezeu. Ei au făcut la Sinai ceva asemănător cu făgăduințele creștinilor la botez.
Ieșirea lor din Egipt era împlinirea făgăduinței lui Dumnezeu către Avraam, Isaac și Iacov. Cei trei au primit făgăduința că vor primi țara, dar niciunul nu a intrat în posesia ei. De asemenea, le-a fost promis că sămânța lor va moșteni țara, iar sămânța are două sensuri clare: 1) este Hristos și 2) sunt toți aceia care au credință în Garantul legământului. Ceea ce le-a spus Moise, când a fost trimis să îi scoată din Egipt, este mai detaliat decât este scris în Scriptură. Rolul de profet al lui Moise pentru casa lui Avraam a însemnat o lucrare cu mult mai mare decât ceea ce citim despre el. Ce a spus Iosua despre familia idolatră a lui Avraam poate să fie, ipotetic, o informație primită de la Moise sau chiar dintr-o sursă mai timpurie.
Înaintea poporului, zdrobit de robia egiptenilor, venise unul din fiii lui Avraam care, cu 40 de ani în urmă, avusese intenții reformatoare și se văzuse pe sine eliberatorul evreilor din captivitate (vezi Fapte 7:25). Nașterea lui Moise a avut loc în jurul perioadei în care trebuia să se împlinească făgăduința făcută de Dumnezeu lui Avraam în Geneza 15:
„[…] dar cum se apropia timpul făgăduinței cu care S-a jurat Dumnezeu lui Avraam, a crescut poporul și s-a înmulțit în Egipt, […] în vremea aceea s-a născut Moise și era plăcut lui Dumnezeu […] credea că frații săi vor înțelege că Dumnezeu, prin mâna lui, le dă mântuire; dar ei n-au înțeles.” (Fapte 7:17, 20, 25[6], NTV)
Venirea lui Moise după cei 40 de ani petrecuți în Madian era în planul divin pentru împlinirea promisiunii avraamice – conform lui Ștefan. Despre aceasta, însuși Moise a spus:
„Dumnezeu i‑a vorbit lui Moise și i‑a zis: «Eu sunt DOMNUL. M‑am arătat lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov ca Dumnezeul Atotputernic, dar n‑am fost cunoscut de ei sub Numele Meu, ca DOMNUL[7]. De asemenea, am statornicit legământul Meu cu ei ca să le dau țara Canaan, țara pribegiei lor, în care au locuit ca străini. Și tot Eu am auzit geamătul fiilor lui Israel, pe care‑i țin egiptenii ca robi, și Mi‑am adus aminte de legământul Meu. De aceea, spune‑le fiilor lui Israel: «Eu sunt DOMNUL. Eu vă voi scoate de sub asuprirea egiptenilor, vă voi izbăvi din robia lor și vă voi răscumpăra cu braț întins și cu mari pedepse. Vă voi lua ca popor al Meu și voi fi Dumnezeul vostru, și veți cunoaște că Eu sunt DOMNUL, Dumnezeul vostru, care vă scot de sub asuprirea egiptenilor. Eu vă voi duce în țara pe care am jurat că le‑o voi da lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov; Eu o să v‑o dau în stăpânire – Eu, DOMNUL.»” (Exodul 6:2-8[8], EDCR)
Promisiunile făcute patriarhilor sunt acum pe cale să se împlinească. Versetul următor (v. 9) ne spune că poporul nu putea asculta ceea ce spunea Moise din cauza rănilor pe care li le provocase robia. Totuși, credincios promisiunilor făcute, Dumnezeu nu se lasă mișcat de un popor ce nu se asemăna în credință cu părinții săi. El îi scoate din Egipt, îi trece Marea Roșie, iar în urma acestui eveniment se cântă o cântare care conține câteva versuri pe care le-am tratat de multe ori cu superficialitate:
„Prin îndurarea Ta, Tu ai călăuzit poporul acesta pe care l‑ai izbăvit, și prin puterea Ta îl îndrepți spre locașul sfințeniei Tale […] Tu îl vei aduce și‑l vei sădi pe muntele moștenirii Tale, locul locuinței Tale, pe care Ți l‑ai pregătit, DOAMNE, sanctuarul pe care mâinile Tale l‑au întemeiat, Stăpâne!” (Exodul 15:13, 17[9], EDCR)
Ce locaș al sfințeniei lui Dumnezeu, sanctuar întemeiat de mâinile lui Dumnezeu, era în Canaan când poporul a ieșit din Egipt și trecuse Marea Roșie? Nu exista un astfel de sanctuar. Aici, cititorul atent al Scripturii ar fi trebuit să facă legătura între aceste versete și Evrei 11:10, și v. 9, de asemenea. Dacă Avraam aștepta cetatea cu temelii tari, al cărei Meșter și Ziditor este Dumnezeu, împlinirea făgăduinței la ieșirea din Egipt nu putea însemna altceva. Moise a înțeles, și ce a înțeles a pus într-o cântare. Poate că aceasta este cântarea ce se va intona la marea de cristal: „[…] cântau cântarea lui Moise, robul lui Dumnezeu, și cântarea Mielului […]” (Ap. 15:3, NTV).
Făgăduința lui Dumnezeu pentru urmașii lui Avraam, rostită prin Moise, era că îi va lua ca popor al Lui și va fi Dumnezeul lor. Când? este o întrebare crucială. Când înțelegeau și acceptau evanghelia predicată lui Avraam, Isaac și Iacov, care era statornicită în legământul făcut în Hristos, Sămânța? Sau poate când vor decide să împlinească toate cuvintele lui Dumnezeu, făcându-I promisiuni în acest sens?
Dumnezeu are același legământ pentru urmașii lui Avraam, legământ pe care îl aduce în atenția poporului imediat după sosirea acestora la Muntele Sinai.
„Voi ați văzut ce am făcut Egiptului și cum v‑am purtat pe aripi de vultur și v‑am adus la Mine. Acum, dacă veți asculta cu adevărat de glasul Meu și dacă veți păzi legământul Meu, veți fi ai Mei, comoara Mea dintre toate popoarele. Deși al Meu este tot pământul, voi Îmi veți fi o împărăție de preoți și un neam sfânt.” (Exodul 19:4-6[10], EDCR)
Poporul lui Dumnezeu nu este un popor ca toate popoarele. Este o împărăție de preoți și un neam sfânt. Nu unii preoți, ci toți preoți; nu unii sfinți, ci toți sfinți. Cum? Dacă vor păzi legământul lui Dumnezeu. Nu poate fi altă concluzie decât că legământul la care face referire Dumnezeu aici este legământul avraamic. Dar ce înseamnă a-l păzi? Aici toți citim că înseamnă a împlini poruncile, dar legământul acesta se păzește exact cum trebuia păzită grădina Eden – avem același cuvânt în ambele locuri (šāmar). Este adevărat că termenul ebraic înseamnă păzire în sensul ascultării de lege, dar nu și aici, aici sensul este ca acela când lui Adam și Evei li s-a spus să păzească grădina.
După ce poporul a început să promită lui Dumnezeu ascultare deplină se deschide calea spre ceva nou – legământul de la Muntele Sinai care, printre altele, prevedea: 1) persoana care va păzi poruncile lui Dumnezeu va trăi prin ele (Lev. 18:5), 2) binecuvântarea este condiționată de ascultarea de toate poruncile și împlinirea lor (Deut. 11:22, 27), 3) legământul jurat de Dumnezeu înaintea patriarhilor este ținut de Domnul doar dacă evreii păzesc poruncile (Deut. 7:12) ș.a.m.d. Aproape la unison, lumea iudaică și creștină văd o anumită asemănare între legământul de la Sinai și cel Avraamic. Dacă diferența dintre cele două legăminte nu este percepută se nasc sisteme teologice ca cele pe care le avem noi astăzi și prin care suntem educați că la botez noi facem un legământ cu Dumnezeu.
Pavel a înțeles câteva lucruri esențiale pe care le-a pus ca bază în lucrarea sa de predicare a evangheliei și apologetică:
1) Legământul încheiat cu Avraam a fost un legământ confirmat în Hristos,
2) Prin Hristos se primesc făgăduințele din legământ, ca iertarea păcatelor și primirea Duhului Sfânt,
3) Hristos este Sămânța lui Avraam, care va moșteni țara făgăduită și cei ce sunt în Hristos sunt, de asemenea, sămânța lui Avraam,
4) lui Avraam i s-a predicat evanghelia,
5) țara promisă lui Avraam era Canaanul ceresc pe care trebuie să-l primească după înviere,
6) neprihănirea prin credință este prezentă în legământul avraamic,
7) legământul de la Sinai nu poate lua locul celui avraamic.
Și dacă Pavel este autorul epistolei către evrei, așa cum spune tradiția bizantină, am putea adăuga:
8) legământul de la Sinai a avut defecte pentru că a avut făgăduințe mai puțin bune,
9) preoția levitică nu putea oferi neprihănirea,
10) Dumnezeu a spus pe timpul lui Ieremia că legământul de la Sinai este vechi și trebuie înlocuit,
11) la legământul lui Dumnezeu cu Avraam nu se poate modifica nimic.
Revenim acum la primul seminar și la citatele care vorbesc despre legământul pe care creștinii îl fac cu Dumnezeu la botez, atunci când intră în biserică. Se încadrează un astfel de legământ în legământul veșnic? Ce rol are Biserica cu privire la acest subiect – legământul veșnic? Este ca și cum am întreba ce rol are Biserica cu privire la evanghelia veșnică, care a fost vestită oamenilor pentru a fi mântuiți prin ea și pe care trebuie să o prezinte și altora. Însă trebuie să fim conștienți de un fapt: dacă subiectul legămintelor nu ne este clar, atunci nici evanghelia nu ne este clară. Dacă avem probleme în înțelegerea evangheliei, acestea vor afecta modul în care înțelegem biserica (ceea ce s-a întâmplat în istorie). Așadar, ce este și cine este Biserica este definit de legământul veșnic. Ceea ce vine din afara acestui legământ nu poate defini și desăvârși Biserica.
Foarte important în acest punct este să știm că ceea ce se înțelege acum prin biserică era necunoscut apostolilor și bisericilor plantate de ei. Biserica, ca temă biblică este un subiect complex și nu face parte din tema noastră, însă legătura dintre biserică și legământul veșnic este deosebit de importantă și trebuie să-i acordăm atenție. Când noi spunem astăzi biserică ne referim la structura și instituția bisericii, la organigrama administrativă, la autoritatea pe care o investim în preoți sau pastori și deciziile lor, la deciziile sinoadelor sau comitetelor, precum și la sursa doctrinei pe care o avem ș.a.md. Foarte rar ne referim la Biserică ca fiind credincioșii ca întreg, iar dacă o facem totuși, cadrul este tot cel instituțional. Pentru primii creștini, care erau evrei, biserica era adunarea unor frați și surori în Numele lui Hristos, pentru a fi mântuiți prin El. Acestora li s-au adăugat credincioși dintre neamuri, dar definiția Bisericii a rămas neschimbată. Însă, pe măsură ce legământul veșnic a fost distorsionat a fost creată o nouă biserică. Acest lucru s-a întâmplat pentru că nu a mai fost făcută legătura dintre Sămânța femeii și Sămânța lui Avraam, pentru că promisiunile făcute lui Avraam au primit o conotație temporală, nu cerească, pentru că legământul de la Sinai a fost pus în legătură cu legământul avraamic, pentru că legământul avraamic nu a fost recunoscut ca legământ veșnic, numit de Hristos și apostoli noul legământ, pentru că în legământul avraamic nu s-a recunoscut neprihănirea prin credință și confirmarea lui prin Hristos ș.a.m.d. În același timp, creștinii bisericii au creat o prăpastie imensă între evrei și neamuri, au păstrat câteva din erorile iudeilor în interpretarea Scripturii, au adoptat filosofia ca instrument pentru definirea evangheliei, au creat doctrine și tradiții omenești și au pierdut din vedere narațiunea Scripturii. Această biserică a trecut prin schisme care au creat alte biserici, iar mai apoi a experimentat reforme care au născut alte biserici, sau au apărut în cadrul aceleiași biserici grupuri și grupuri din cauza viziunilor teologice și sinodale diferite.
Pentru că Hristos este Sămânța lui Avraam și toate promisiunile lui Dumnezeu sunt „Da” prin El, pentru că legământul avraamic s-a confirmat în Hristos și Hristos este capul bisericii, legătura dintre biserică și legământ este importantă. Nu voi argumenta acum de ce istoria bisericii nu începe cu apostolii ci, cea scrisă, cel mai târziu cu Avraam. Dacă cineva dorește să aprofundeze subiectul poate urmări primele două episoade din seria Originea și istoria creștinismului și a bisericii[11].
Venirea Seminței, Cuvântul făcut carne (Ioan 1:14), pentru a confirma legământul (Gal. 3:17) prin moartea Celui ce l-a făcut (Evrei 9:16) nu a marcat nașterea bisericii, ci un nou pas în consolidarea și desăvârșirea ei. Ideea că Dumnezeu a înlocuit Israelul cu biserica creștină este lipsită de orice temei biblic.
Urmașii lui Avraam, care au trăit prin credință, au format Biserica lui Dumnezeu de la Avraam până la Hristos. Toți aceștia au fost fiii lui Avraam, prin Hristos, și moștenitorii patriarhului a cărui sămânță nu poate fi numărată. Hristos a venit să prezinte Împărăția lui Dumnezeu, să vestească evanghelia și să ofere sângele necesar pentru sfințirea legământului veșnic, așa cum ne învață umbra de la Sinai. El nu a schimbat planul, dar din cauza necredinței iudeilor a dus evanghelia și legământul Său neamurilor, nu printr-un popor, așa cum era intenționat la ieșirea din Egipt, ci prin lucrarea unei adunări (Biserica) de puterea Duhului Sfânt. Când neamurile L-au primit pe Hristos prin predicarea evangheliei și acceptarea legământului, ele au devenit parte a Bisericii, un trup cu evreii, altoiți în trunchi.
Pentru că Hristos este fiul lui Avraam, chiar Sămânța făgăduită în Gen. 3:15 și lui Avraam, toți cei ce mor împreună cu Hristos prin botez devin fiii lui Avraam și moștenitorii promisiunilor. Așadar, botezul confirmă acceptarea și înțelegerea legământului veșnic și apartenența la Biserica lui Hristos. De aceea, este important ca botezul să fie momentul public de intrare în legământul veșnic, nu în acela al promisiunilor noastre, care să repete istoria Israelului. Din nefericire, istoria evreilor s-a repetat cu apariția fiecărei biserici creștine. Narațiunea Scripturii despre promisiunea din Geneza 3:15 cu privire la Sămânța femeii care va zdrobi capul șarpelui continuă cu făgăduința că Sămânța se va naște din Avraam, linie pe care Matei o prezintă în lista genealogică din cartea sa. Fiul lui Dumnezeu și al omului este ultimul Adam, Hristos. Primul a tras după el omul în păcat, iar toată creația a suferit consecințele, ultimul Adam atrage la Dumnezeu oamenii care primesc darul credinței și restaurează creația. Ceea ce a primit ca posesiune primul Adam, dar a pierdut atât pentru sine, cât și pentru urmași, a fost recâștigat de Hristos, ultimul Adam, care va intra în posesia creației și, ca întâiul născut care primește moștenirea, va împărți totul cu frații Săi, pentru că a fost făcut asemenea lor pentru a aduce acest legământ la împlinirea lui desăvârșită. Acesta este mesajul esențial al Scripturii, marcat de legământul veșnic, narațiunea care cuprinde acest subiect fiind ceea ce creează Biserica. Biserica lui Dumnezeu este zidită pe temelia profeților și a apostolilor. A profeților, pentru că prin ei a prezentat Dumnezeu legământul și făgăduințele, în esență neprihănirea prin credință, iar prin apostoli pentru că prin ei această solie a trecut dincolo de granițele confesionale și naționale ale Israelului. Moise a fost primul dintre profeții lui Dumnezeu care a prezentat mesajul unicei evanghelii. Ceilalți au construit pe evanghelia lui Moise. Apoi, apostolii au preluat neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, pentru care Legea și Prorocii aduc mărturie, și au dus-o înaintea neamurilor. Astfel a început să ia formă adunarea lui Dumnezeu alcătuită din toate familiile pământului, binecuvântate în Avraam și Hristos, Sămânța sa, pentru a alcătui un singur trup prin cruce, un templu sfânt în Domnul.
Dacă Moise, predicând evanghelia împărăției, a fost primul profet care a lucrat pentru ridicarea Biserii după robia de 400 de ani, Pavel este apostolul despre care știm din istoria Noului Testament că a consolidat Biserica predicând aceeași evanghelie la neamuri. Cum evanghelia lui Moise a fost pierdută din vedere, aceeași soartă a avut evanghelia lui Pavel. Așadar, care este rolul B(b)isericii cu privire la legământ și evanghelie?
Note de subsol:
[1] . „[…] dwell in the land of which I shall tell you. Sojourn in this land, and I will be with you and will bless you, for to you and to your offspring I will give all these lands, and I will establish the oath that I swore to Abraham your father. I will multiply your offspring as the stars of heaven and will give to your offspring all these lands. And in your offspring all the nations of the earth shall be blessed…” (ESV).
„[…] dwell in the land which I shall tell thee of: Sojourn in this land, and I will be with thee, and will bless thee; for unto thee, and unto thy seed, I will give all these countries, and I will perform the oath which I sware unto Abraham thy father; And I will make thy seed to multiply as the stars of heaven, and will give unto thy seed all these countries; and in thy seed shall all the nations of the earth be blessed…” (KJV).
„[…]locuiește’n țara pe care ți-o voi spune Eu. Fă-ți adăpost în țara aceasta, și Eu voi fi cu tine și te voi binecuvânta, că ție și urmașilor tăi vă voi da toate ținuturile acestea și-Mi voi plini jurământul cu care M’am jurat lui Avraam, părintele tău. Pe urmașii tăi îi voi face mulți ca stelele cerului, și urmașilor tăi le voi da toate ținuturile acestea; și’ntru urmașii tăi se vor binecuvânta toate popoarele pământului…” (VBA).
[2] . „And behold, the LORD stood above it and said, «I am the LORD, the God of Abraham your father and the God of Isaac. The land on which you lie I will give to you and to your offspring. Your offspring shall be like the dust of the earth, and you shall spread abroad to the west and to the east and to the north and to the south, and in you and your offspring shall all the families of the earth be blessed.” (ESV).
„I am the LORD God of Abraham thy father, and the God of Isaac: the land whereon thou liest, to thee will I give it, and to thy seed; And thy seed shall be as the dust of the earth, and thou shalt spread abroad to the west, and to the east, and to the north, and to the south: and in thee and in thy seed shall all the families of the earth be blessed.” (KJV).
„Eu sunt Domnul, Dumnezeul lui Avraam, părintele tău, și Dumnezeul lui Isaac. Pământul pe care dormi ți-l voi da ție și urmașilor tăi. Urmașii tăi vor fi ca pulberea pământului; te vei întinde la apus și la răsărit, la miazănoapte și la miazăzi, și’ntru tine se vor binecuvânta toate neamurilec pământului, și’ntru urmașii tăi.” (VBA).
[3] . „Prin credință Avraam, când a fost chemat să plece într‑un loc pe care urma să‑l ia drept moștenire, a ascultat și a plecat fără să știe încotro merge. Prin credință a peregrinat el prin țara făgăduinței ca printr‑un ținut străin și a locuit în corturi ca Isaac și Iacov, care erau moștenitori împreună cu el ai aceleiași făgăduințe. Căci el aștepta cetatea care are temelii tari, al cărei meșter și ziditor este Dumnezeu. […] În credință au murit toți aceștia, fără să fi primit lucrurile făgăduite; doar le‑au văzut de departe, le‑au salutat și au mărturisit că sunt străini și călători pe pământ. Cei ce vorbesc astfel dau de înțeles că sunt în căutarea unei patrii. Dacă le‑ar fi stat gândul la cea din care ieșiseră, ar fi avut vreme să se întoarcă. Dar ei își doresc o patrie mai bună, adică una cerească. De aceea lui Dumnezeu nu‑I este rușine să Se numească Dumnezeul lor, căci le‑a pregătit o cetate. […] Toți aceștia, deși au fost apreciați pentru credința lor, n‑au primit ce le fusese făgăduit, căci Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să nu ajungă ei la desăvârșire fără noi.” (EDCR).
„By faith Abraham obeyed when he was called to go out to a place that he was to receive as an inheritance. And he went out, not knowing where he was going. By faith he went to live in the land of promise, as in a foreign land, living in tents with Isaac and Jacob, heirs with him of the same promise. For he was looking forward to the city that has foundations, whose designer and builder is God. […] These all died in faith, not having received the things promised, but having seen them and greeted them from afar, and having acknowledged that they were strangers and exiles on the earth. For people who speak thus make it clear that they are seeking a homeland. If they had been thinking of that land from which they had gone out, they would have had opportunity to return. But as it is, they desire a better country, that is, a heavenly one. Therefore God is not ashamed to be called their God, for he has prepared for them a city. […] And all these, though commended through their faith, did not receive what was promised, since God had provided something better for us, that apart from us they should not be made perfect.” (ESV).
„Prin credință s’a supus Avraam când a fost chemat să plece la locul pe care avea să-l primească spre moștenire; și a plecat fără să știe’ncotro merge. Prin credință a locuit el vremelnic în ținutul făgăduinței ca’ntr’un ținut străin, trăind în corturi cu Isaac și cu Iacob, cei împreună-moștenitori ai aceleiași făgăduințe; fiindcă el aștepta cetatea care are temelii, al cărei izvoditor și ziditor este Dumnezeu. […] Întru credință murit-au toți aceștia, fără să fi primit roadele făgăduințelor, dar de departe văzându-le și îmbrățișându-le, și mărturisind că străini sunt ei și călători pe pământ. Fiindcă cei ce vorbesc astfel fac dovadă că-și caută patrie; și dacă s’ar fi gândit la aceea din care ieșiseră, ar fi avut vreme să se’ntoarcă; dar de fapt ei doresc una mai bună, adică cerească. Iată de ce Dumnezeu nu Se rușinează să Se numească Dumnezeul lor: că le-a pregătit cetate. […] Și toți aceștia, deși primiseră bună mărturie pe temeiul credinței lor, n’au primit roadele făgăduinței; pentru că Dumnezeu prevăzuse pentru noi ceva mai bun, așa ca ei să nu ajungă fără noi la desăvârșire.” (VBA).
[4] . „Și am văzut un alt înger, care zbura cu o Evanghelie veșnică în înaltul cerului ca s‑o vestească locuitorilor pământului, de orice neam, din orice seminție, de orice limbă și din orice popor. El zicea cu glas tare: «Temeți‑vă de Dumnezeu și dați‑I slavă, căci a venit ceasul judecății Lui, și închinați‑vă Celui ce a făcut cerul și pământul, marea și izvoarele apelor!»” (EDCR).
„Then I saw another angel flying directly overhead, with an eternal gospel to proclaim to those who dwell on earth, to every nation and tribe and language and people. And he said with a loud voice, «Fear God and give him glory, because the hour of his judgment has come, and worship him who made heaven and earth, the sea and the springs of water.»” (ESV).
„Și-am văzut un alt înger care zbura în înaltul cerului, având o Evanghelie veșnică s’o binevestească celor ce locuiesc pe pământ și la tot neamul și seminția și limba și poporul. Și striga cu glas puternic: «Temeți-vă de Dumnezeu și dați-I slavă, că ceasul judecății Sale a venit; și închinați-vă Celui ce a făcut cerul și pământul și marea și izvoarele apelor!»” (VBA).
[5] . „Căci și noi am primit vestea bună, asemenea lor. Dar acelora nu le‑a ajutat la nimic cuvântul auzit, pentru că nu s‑au unit în credință cu cei care au ascultat.” (EDCR).
„For indeed the gospel was preached to us as well as to them; but the word which they heard did not profit them, not being mixed with faith in those who heard it.” (NKJV).
„Pentru că și nouă ca și lor ni s’a binevestit, dar lor cuvântul propovăduirii nu le-a fost de nici un folos, deoarece, în cei ce l-au auzit, el nu s’a unit cu credința.” (VBA).
[6] . „Când se apropia vremea împlinirii făgăduinței pe care i‑o făcuse Dumnezeu lui Avraam, poporul a crescut și s‑a înmulțit în Egipt, […] În vremea aceasta s‑a născut Moise, care era plăcut înaintea lui Dumnezeu. […] Credea că frații săi vor înțelege că Dumnezeu le va da izbăvirea prin mâna lui; dar ei n‑au înțeles.” (EDCR).
„But as the time of the promise drew near, which God had granted to Abraham, the people increased and multiplied in Egypt […] At this time Moses was born; and he was beautiful in God’s sight. […] He supposed that his brothers would understand that God was giving them salvation by his hand, but they did not understand.” (ESV).
„Dar, cum se apropia vremea făgăduinței pentru care Dumnezeu i S’a jurat lui Avraam, poporul a crescut în Egipt și s’a înmulțit, […] În vremea aceea s’a născut Moise și era plăcut lui Dumnezeu. […] Și el socotea că frații săi vor pricepe că Dumnezeu le dăruiește izbăvire prin mâna lui, dar ei n’au înțeles.” (VBA).
[7] . Tetragrama. Vezi https://en.wikipedia.org/wiki/Tetragrammaton
[8] . „God spoke to Moses and said to him, «I am the LORD. I appeared to Abraham, to Isaac, and to Jacob, as God Almighty, but by my name the LORD I did not make myself known to them. I also established my covenant with them to give them the land of Canaan, the land in which they lived as sojourners. Moreover, I have heard the groaning of the people of Israel whom the Egyptians hold as slaves, and I have remembered my covenant. Say therefore to the people of Israel, I am the LORD, and I will bring you out from under the burdens of the Egyptians, and I will deliver you from slavery to them, and I will redeem you with an outstretched arm and with great acts of judgment. I will take you to be my people, and I will be your God, and you shall know that I am the LORD your God, who has brought you out from under the burdens of the Egyptians. I will bring you into the land that I swore to give to Abraham, to Isaac, and to Jacob. I will give it to you for a possession. I am the LORD.»” (ESV).
„Dumnezeu a grăit către Moise și i-a zis: «Eu sunt Domnul. Lui Avraam, lui Isaac și lui Iacob M’am arătat ca Dumnezeu Atotputernic, dar numele Meu de Domnul nu li l-am arătat. Am încheiat cu ei legământ să le dau pământul Canaanului, pământul în care-au pribegit și-au locuit ca străini. Eu Însumi am auzit suspinul fiilor lui Israel pe care-i țin Egiptenii în robie, și Mi-am adus aminte de legământul Meu cu voi. Mergi dar și vorbește-le fiilor lui Israel și spune-le: – Eu sunt Domnul, Eu vă voi scoate de sub stăpânirea Egiptenilor și vă voi elibera din robia lor; cu braț înalt și prin mari pedepse vă voi răscumpăra – și vă voi lua drept popor al Meu și voi fi Dumnezeul vostru; și voi veți cunoaște că Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru, Cel ce v’a scos de sub stăpânirea Egiptenilor. Și vă voi duce’n țara pe care-am jurat s’o dau lui Avraam, lui Isaac și lui Iacob; vouă vă voi da-o ca moștenire; Eu sunt Domnul!»” (VBA).
[9] . „You have led in your steadfast love the people whom you have redeemed; you have guided them by your strength to your holy abode. […] You will bring them in and plant them on your own mountain, the place, O LORD, which you have made for your abode, the sanctuary, O Lord, which your hands have established.” (ESV).
„Cu dreptatea Ta călăuzit-ai acest popor și l-ai izbăvit, cu puterea Ta l-ai chemat spre locașul Tău cel sfânt. […] Tu-l vei duce și Tu-l vei răsădi în muntele moștenirii Tale, în locașul pe care Tu, Doamne, Ți l-ai zidit, pe care Tu, Doamne, Ți l-ai sfințit, pe care mâinile Tale l-au gătit.” (VBA).
[10] . „You yourselves have seen what I did to the Egyptians, and how I bore you on eagles’ wings and brought you to myself. Now therefore, if you will indeed obey my voice and keep my covenant, you shall be my treasured possession among all peoples, for all the earth is mine; and you shall be to me a kingdom of priests and a holy nation.” (ESV).
„Voi cu ochii voștri ați văzut ce le-am făcut Eu Egiptenilor, cum v’am purtat Eu pe aripi de vultur și v’am adus la Mine. Acum: dacă veți asculta de glasul Meu și veți păzi legământul Meu, voi Îmi veți fi Mie popor ales dintre toate neamurile, că al Meu este tot pământul; Îmi veți fi preoție împărătească și neam sfânt!” (VBA).
[11] . https://www.youtube.com/playlist?list=PLFYDaShhr36vAIJPom5SrSb9Wu-OPURum
