În această serie termenul „spiritualitate” acoperă următoarele sensuri: 1) emoții, sentimente și credințe religioase trăite ca urmare a unei convingeri religioase creștine, 2) stilul de viață creștină rezultat ca urmare a acestor convingeri, emoții și sentimente și 3) cale de obținere și de păstrare a îndreptățirii, sfințirii și mântuirii din păcat.
Primul tip de spiritualitate alternativă, un surogat care este substituit adevăratei spiritualități, pe care îl amintesc în cele ce urmează este cel iudaic-creștin susținut pe timpul lui Pavel de iudeii care au crezut în Hristos. Cu anumite diferențe, spiritualitatea alternativă pe care galateni erau înduplecați să o substituie credinței despre care auziseră de la Pavel este și astăzi una care stârnește un interes viu în multe cercuri creștine, în deosebi protestante și care formează mulți discipoli pentru iudaism. A vorbi despre spiritualitatea iudaică ca versiune alternativă a adevăratei spiritualități poate părea ceva deplasat. Nu este ea spiritualitatea cerută de Dumnezeu? Spiritualitatea iudaică este un domeniu complex și trebuie tratată cu grijă și o atenție mai deosebită de cele împrumutate de la culturile popoarelor păgâne. Motivul care justifică această grijă și atenție deosebită este faptul că, dacă această spiritualitate nu a fost alterată, ea reprezintă o spiritualitate cerută de Dumnezeu în legământul de la muntele Sinai, iar a spune că este alternativă implică un risc care trebuie bine calculat. Din nefericire, Biblia nu ne prezintă niciunde că elementele legământului de la Sinai au rămas nealterate. Chiar Isus, când a stat de vorbă cu reprezentații celor mai de seamă grupări iudaice, fariseii și saducheii, le-a spus clar că ei nu stau la cuvintele Scripturii. Dar oare fariseii care crezuseră în Isus și prezbiterii de la Ierusalim, care încă susțineau legea și sistemul jertfelor la mai bine de 25 de ani de la moartea lui Isus pe cruce (Fapte 21:18, 20, 23-24, 26), și a căror înțelegeri erau prezentate și în Galatia, aveau nealterate elementele legământului de la Sinai? Era legământul de la Sinai legământul adevăratei spiritualități?
Pentru că acum ne interesează spiritualitatea iudaică care era propusă bisericilor din Galatia de către iudeii ce crezuseră în Isus, după ce apostolul Pavel le plantase în prima sa călătorie misionară, cam pe când Petru venise în Antiohia și urma să aibă loc și întâlnirea de la Ierusalim, nu voi îndrepta atenția cititorului spre conformitatea acestei spiritualități cu legământul de la Sinai, ci cu modul în care Pavel a prezentat evanghelia mântuirii și care a fost confirmată cu revărsarea Duhului Sfânt. Așadar, nu vom căuta să demonstrăm caracterul fidel sau infidel al celor ce promovau acest tip de spiritualitate în Galatia față de prevederile legământului de la Sinai, ci doar în comparație cu teologia paulină.
Cititorul atent al Scripturii va observa că Dumnezeu a încheiat legământul Său (Geneza 17:4, 21, Exodul 6:4) cu Avraam, Isaac și Iacov. Ieșirea poporului evreu din Egipt a fost complet legată de acest legământ (Exodul 6:5, 8), determinată de acesta. Între momentul chemării lui Avraam din Ur și plecarea lui Iacov în Mesopotamia au trecut cca. 162 de ani, iar între acest moment și scoaterea evreilor sub Moise alți 268 de ani. Urmărind narațiunea Scripturii care îl prezintă pe Dumnezeu prezentând deseori legământul Său celor trei patriarhi și exodul ca parte a făgăduinței din acest legământ, pare numai normal să ne așteptăm că la ieșirea din Egipt să vedem cum Dumnezeu încheie acest legământ cu întregul popor al lui Iacov. Acesta pare a fi cazul în Exodul 19 și capitolele următoare. În general, teologiile creștine, urmând modelul iudaic, văd legământul de la Sinai ca o continuare a celui încheiat cu Avraam – refacerea cu urmașii patriarhilor a legământului încheiat cu aceștia. Însă Pavel este de altă părere. El le-a contrastat foarte clar în Galateni 4. Pentru apostolul neamurilor, legământul de la Sinai naște pentru robie (v. 24); evident cea a păcatului. Astfel, putem înțelege că la Sinai a fost încheiat un alt legământ, diferit de cel încheiat cu Avraam, Isaac și Iacov. Așadar, conform lui Pavel, dar înțeles prin deducție, legământul încheiat cu Avraam, Isaac și Iacov nu a fost încheiat la Sinai cu poporul. Cu toate acestea, evreii au continuat de-a lungul secolelor să facă din legământul de la Sinai sursa spiritualității lor. Nu contează pentru studiul prezent dacă susținătorii noi spiritualități propusă în bisericile Galatiei au fost credincioși sau nu tuturor specificațiilor legământului de la Sinai, ci ne interesează ce tip de spiritualitate extrăgeau din el pentru a o contrasta spiritualitatea lui Pavel. Pentru a înțelege bine eșecul acestei spiritualități alternative, trebuie să avem în minte clar spiritualitatea apostolului Pavel.
Apostolul Pavel a fost văzut de cei de pe vremea lui ca apostolul neamurilor (Galateni 2:8). Mai târziu avea să fie numit „gura lui Hristos”[1] (Hrisostom PG, 59.493) și datorită unor pasaje din epistolele sale, care au format baza pentru dezvoltarea unor doctrine creștine, el a devenit pentru unii fondatorul doctrinei creștine, dacă nu chiar fondatorul creștinismului forensic/juridic. Pavel este astăzi la fel de controversat ca în timpul vieții sale și scrierile lui rămân esențiale în procesul de identificare a mesajului lui Hristos și a Scripturii – Vechiul Testament. Ca urmare, un rezumat scurt al ideilor sale va fi prezentat în cele ce urmează. Acest rezumat va fi considerat adevărata spiritualitate acceptată de Dumnezeu, care va fi contrastată cu unele dintre spiritualitățile alternative care au substituit-o. Va cădea în sarcina cititorului să verifice aceste idei prezentate, dar nu numai. Dacă îl considerați pe Pavel apostolul neamurilor, adică cel prin care evanghelia a ajuns în mod special la neamuri, să comparați ceea ce el învață cu ceea ce vi s-a spus că el învață este nu doar o activitate esențială, ci chiar crucială. Așadar, care este spiritualitatea paulină față de care voi contrasta acum pe cea propusă galatenilor de evrei?
În cele mai importante epistole pauline care au în vedere în mod special evanghelia și mesajul ei, apostolul neamurilor face referiri repetate la Avraam și legământul încheiat de Dumnezeu cu el. Făgăduințele legământului sunt chiar mesajul evangheliei[2]; țara făgăduită spre care plecase Avraam nu a fost cea în care a locuit ca străin, asemenea și Isaac și Iacov, ci patria cerească[3]; sămânța lui Avraam este Hristos[4]; moștenitorii binecuvântării și patriei promise patriarhului nu sunt cei din carnea și sângele săi, ci cei ce sunt ai lui Hristos[5]. Spiritualitatea care însoțește acest legământ, cea care caracterizează pe cei ce sunt în acest legământ, este prezentată astfel de Pavel.
1) Predicarea evangheliei însoțită de credință manifestată de ascultător coboară peste și în acesta Duhul Sfânt.
2) Un om peste care a coborât Duhul Sfânt și în care locuiește acesta nu mai este carnal, ci spiritual (Romani 8:9).
3) Mintea și sufletul au parte de o transformare care se materializează în roadele Duhului Sfânt.
4) Neprihănirea pe care omul o are nu este cea pe care o poate obține prin ascultarea de lege, ci cea pe care o primește de la Dumnezeu prin Hristos. El este neprihănirea noastră.
5) Un om care are această neprihănire și Duhul Sfânt poate înțelege profunzimea lucrurilor spirituale.
Am putea rezuma că mântuirea despre care amintește Pavel atunci când scrie despre Avraam și promisiunile ce i-au fost făcute de Dumnezeu în legământ este rezultatul prezent și viitor al transformării unui om dint-unul firesc într-unul spiritual. Tot procesul acesta al transformării este lucrarea recreatoare a lui Dumnezeu prin Hristos și Duhul Sfânt. Contribuția pe care omul o poate aduce mântuirii sau transformării este nulă, dar participarea sa prin credință este necesară.
Probabil cel mai frumos eveniment în care putem vedea aceasta este coborârea Duhului Sfânt peste cei adunați în casa centurionului Corneliu. Evenimentul a fost o noutate absolută pentru biserica iudaică. Ca centurion roman activ, în funcție în cadrul cohortei auxiliare italiene staționată în Cezarea Maritima, pare puțin probabil ca centurionul să fi fost circumcis și un păzitor riguros al legilor legământului de la Sinai. Coborârea Duhului Sfânt peste el, dar și peste cei invitați să-l asculte pe Pavel, este unul din evenimentele biblice cele mai clare ale spiritualității promovate de Pavel. Mustrat de credincioșii iudei că și-a permis să intre în casa unor necircumciși și a stat la masă cu ei, Petru se apără implicându-l pe Dumnezeu: Duhul Sfânt a căzut peste ei ca peste noi.
Această întâmplare coroborează evanghelia predicată de Pavel. Inclusiv bisericile din Galatia au primit Duhul Sfânt înainte să audă cealaltă evanghelie.
Spiritualitatea alternativă propusă de evreii celor din Galatia și Colose era însă complet diferită și identică cu cea propusă în Antiohia. Credința că Hristos este Mesia trebuie însoțită în vederea mântuirii de circumcizie și păzirea legii lui Moise. Nimeni nu poate fi mântuit dacă nu se circumcide și nu ține legea lui Moise (Fapte 15:1, 5). Aceasta este spiritualitatea la care Pavel a renunțat și a expus astfel renunțarea la ea:
„4Măcar că eu aș avea pricină de încredere chiar în lucrurile pământești. Dacă altul crede că se poate încrede în lucrurile pământești, eu și mai mult; 5eu, care sunt tăiat împrejur a opta zi, din neamul lui Israel, din seminția lui Beniamin, evreu din evrei; în ceea ce privește Legea, fariseu; 6în ceea ce privește râvna, prigonitor al Bisericii; cu privire la neprihănirea pe care o dă Legea, fără prihană. 7Dar lucrurile care pentru mine erau câștiguri le-am socotit ca o pierdere din pricina lui Hristos. 8Ba încă și acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, față de prețul nespus de mare al cunoașterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate și le socotesc ca un gunoi, ca să câștig pe Hristos 9și să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea, pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credința în Hristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu prin credință. 10Și să-L cunosc pe El și puterea învierii Lui și părtășia suferințelor Lui și să mă fac asemenea cu moartea Lui; 11ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morți. 12Nu că am și câștigat premiul sau că am și ajuns desăvârșit, dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât și eu am fost apucat de Hristos Isus. 13Fraților, eu nu cred că l-am apucat încă, dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea și aruncându-mă spre ce este înainte, 14alerg spre țintă, pentru premiul chemării cerești a lui Dumnezeu, în Hristos Isus. 15Gândul acesta dar să ne însuflețească pe toți care suntem desăvârșiți; și dacă în vreo privință sunteți de altă părere, Dumnezeu vă va lumina și în această privință.” (Filipeni 3).
În schimb, pe timpul lui Pavel, credincioșia față de Dumnezeu era reprezentată cu privire la circumcizie astfel:
„Această lege este pentru toate generațiile, pentru totdeauna, și nu există scurtare a zilelor și nici omiterea vreuneia dintre cele opt zile; căci este o rânduială veșnică, hotărâtă și scrisă pe tablele cerești. Și orice om care se naște și al cărui trup al prepuțului nu este circumcis în ziua a opta nu aparține copiilor legământului pe care Domnul l-a făcut cu Avraam, ci copiilor nimicirii; și nu este asupra lui niciun semn că este al Domnului, ci este sortit pieirii și morții de pe pământ și să fie stârpit de pe pământ, pentru că a călcat legământul Domnului Dumnezeului nostru. Căci toți îngerii prezenței și toți îngerii sfințeniei au fost creați astfel din ziua facerii lor; iar înaintea îngerilor prezenței și a îngerilor sfințeniei, El a sfințit pe Israel, ca să fie cu El și cu îngerii Săi cei sfinți. Și tu poruncește fiilor lui Israel și spune-le să păzească semnul acestui legământ din neam în neam ca o rânduială veșnică, și nu vor fi smulși din țară. Căci porunca este rânduită ca legământ, pentru ca ei să o păzească pentru totdeauna între toți fiii lui Israel.” (Cartea Jubileelor, 15:25-29).
Apartenența la legământul avraamic era prin circumcizie în conformitate cu opinia evreilor contemporani cu Pavel, însă pentru apostol, urmașul lui Avraam și cel ce are parte de făgăduințele legământului Avraamic este cel ce aparține prin credință lui Hristos, fără circumcizie.
Spiritualitatea pe care evreii îi convingeau pe galateni să o substituie celei prezentate lor de Pavel avea un puternic caracter omenesc. Neprihănirea și, astfel, sfințirea, iertarea și mântuirea erau obținute prin actul minții, sufletului și trupului lor. Ei împlineau o lege, condiția unui legământ, și ca urmare Dumnezeu le dădea ce le datorează. O astfel de religie este orientată pe obiect: omul este unul din obiecte, iar templu, jertfele sau sărbătorile celelalte obiecte. Susținătorii acestei forme de spiritualitate adăugau la Hristos, în vederea mântuirii, ascultarea lor. Astfel, când Dumnezeu va analiza viața fiecăruia, credința lor în Hristos împreună cu faptele lor le asigurau mântuirea. Acest mod de a vedea salvarea din păcat era o ofensă adusă crucii. Preocuparea spirituală a omului era pe apartenența la o identitate națională, pe forma cultului și ritualului, pe zile și așa mai departe.
Este clar că circumcizia și păzirea legii erau parte a legământului de la Sinai, încheiat între Dumnezeu și evrei. Însă Pavel spune că acest legământ a fost temporal și cu defecte. Făgăduințele din legământul avraamic nu puteau fi anulate de poruncile de împlinit din legământul de la Sinai. Astfel, dacă ce s-a ratificat la Sinai, legământul cu poruncile sale, nu era o spiritualitate care să asigure mântuirea, ceea ce creează creștinismul în tradițiile sale confesionale, cu împrumuturi de la Sinai și sau din alte religii, poate oferii mântuirea? Aceasta este o întrebare pe care o vom păstra în minte pentru episodul următor.
[1] „Pavel: gura lui Hristos, harpa Duhului și omul care, cu înălțimea sa de trei coți, a atins cerul! Deși era mărginit într-un loc, a cuprins lumea întreagă pentru Stăpân. De la Ierusalim și împrejur până la Iliric a umplut-o cu evanghelia lui Hristos. A fost un alergător iute la drum, un vultur care se înălța spre cer, plin de har dumnezeiesc, chemat de Domnul să poarte numele Lui înaintea întregii lumi. Trecând prin al treilea cer, a intrat în rai, urcând până la tronul de necuprins al Domnului și auzind taine care nu pot fi rostite, despre care nu este îngăduit omului să vorbească.” ⤴︎
[2] Pavel interpretează Geneza 12:3, „toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine”, ca fiind predicarea evangheliei (Galateni 3:8). Dacă ținem seama de ceea ce spune în Evrei 4:2, că „și noi am primit evanghelia, asemenea lor” deducem că ceea ce le-a spus Moise evreilor este evanghelia: „«Vă voi lua ca popor al Meu și voi fi Dumnezeul vostru, și veți cunoaște că Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru, care vă scot de sub asuprirea egiptenilor. Eu vă voi duce în țara pe care am jurat că le-o voi da lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov; Eu o să v-o dau în stăpânire – Eu, Domnul.» Moise le-a vorbit întocmai fiilor lui Israel” (Exodul 6:7-9). Astfel, făgăduințele din legământul avraamic cu privire la țară, binecuvântare și sămânță sunt chiar evanghelia. ⤴︎
[3] „Prin credință Avraam, când a fost chemat să plece într-un loc pe care urma să-l ia drept moștenire, a ascultat și a plecat fără să știe încotro merge. Prin credință a peregrinat el prin țara făgăduinței ca printr-un ținut străin și a locuit în corturi ca Isaac și Iacov, care erau moștenitori împreună cu el ai aceleiași făgăduințe. Căci el aștepta cetatea care are temelii tari, al cărei meșter și ziditor este Dumnezeu. […] În credință au murit toți aceștia, fără să fi primit lucrurile făgăduite; doar le-au văzut de departe, le-au salutat și au mărturisit că sunt străini și călători pe pământ. Cei ce vorbesc astfel dau de înțeles că sunt în căutarea unei patrii. Dacă le-ar fi stat gândul la cea din care ieșiseră, ar fi avut vreme să se întoarcă. Dar ei își doresc o patrie mai bună, adică una cerească. De aceea lui Dumnezeu nu-I este rușine să Se numească Dumnezeul lor, căci le-a pregătit o cetate. […] Toți aceștia, deși au fost apreciați pentru credința lor, n-au primit ce le fusese făgăduit, căci Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să nu ajungă ei la desăvârșire fără noi.” (Evrei 11:8-10, 13-16, 39-40) ⤴︎
[4] „făgăduințele i-au fost făcute lui Avraam și seminței lui. Nu zice: «și semințelor», ca și cum ar fi vorba de mai multe, ci ca și cum ar fi vorba de una: și seminței tale, adică Hristos.” (Galateni 3:16). ⤴︎
[5] „Într-adevăr, nu pe temeiul Legii li s-a dat lui Avraam sau seminței lui făgăduința că vor moșteni lumea, ci pe temeiul dreptății care se capătă prin credință. Căci, dacă moștenitori sunt cei ce se bizuie pe Lege, credința este zădărnicită și făgăduința este desființată, pentru că Legea aduce mânie; și, unde nu este Lege, acolo nu este nici călcare de Lege. De aceea este prin credință, ca să fie prin har și pentru ca făgăduința să fie întărită pentru toată sămânța lui Avraam: nu numai pentru cei care se bizuie pe Lege, ci și pentru cei care au credința lui Avraam, tatăl nostru al tuturor, după cum este scris: Te-am rânduit să fii tatăl multor neamuri.” (Romani 4:13-17). „Și dacă sunteți ai lui Hristos, atunci sunteți «sămânța» lui Avraam, moștenitori prin făgăduință.” (Galateni 3:29). ⤴︎
